Din seria amintirilor din copilărie de mare ajutor chiar și la maturitate 😀
Aseară am făcut noapte albă, sau cel puțin așa se anunța, până când mi-am adus aminte ce-mi zicea mama pe vremuri când ora de culcare era sfântă, indiferent că îți era somn sau nu, se dădea stingerea.. „Nu ai somn, numără oile, până adormi. Dar câte sunt? Multeee !” zicea mama. Vi se pare cunoscut? Și număram, număram, până adormeam..Acum la maturitate o fac din nou și oițele mele sunt și mai multe și mai colorate și mai neastâmpărate … Cum se face că atunci când eram mici, era o soluție pentru aproape orice problemă, iar acum când suntem mari avem o problemă pentru fiecare soluție?! Se întâmplă în viața de zi cu zi să trebuiască să ne întoarcem acolo departe în copilăria noastră și să ne dăm seama de magia amintirilor din copilărie 🤗
Text editat : Ioana
Lasă un răspuns