Categorii
Plăceri nevinovate

Lada cu cireșe 🍒

Totul a început cu „Clafoutis” 🙂 Gospodivele au publicat rețeta acestei prăjituri, iar eu, adoratoare de dulce făcut în casă, devoratoare de prăjituri, am și notat rețeta, am făcut lista pentru cumpărături și am „programat” prăjitura pentru weekend. Și când în sfârșit vine week-end-ul, ce crezi? Se strică cuptorul 😔 weekend fiind nu am reușit să găsesc pe cineva să vadă de el, așa că am rămas cu lada de cireșe 🍒.. Uitându-mă cu jind la ea, tânjind după prăjitura 🍰 din care ele🍒 trebuiau să facă parte, m-a apăsat așa o tristețe…Dar cum sunt o persoană creativă (sau cel puțin așa îmi place să cred🙃) am decis să salvez cumva situația, să le dau totuși o haină nouă cireșelor.. Zis și făcut, ciocolata menaj 🍫+niște bombonele de ornat 🍭🍬 și am reușit să transform cireșele în ceva vesel, plus o prajiturică la cană (oreo lava cake la microunde) 😊 (vezi poze ⬇️) 🍒❤️ și mi-a revenit zâmbetul pe buze, weekendul a fost salvat. Nu știu de ce, dar am avut pe inimă să scriu despre lada cu cireșe 🍒,poate pentru că încă odată la fel ca în cazul ăsta (nefericit) se întâmplă uneori și în viață, iar viață ne dovedește din nou și din nou că nu trebuie să cădem când ne împiedicăm, că mereu putem să salvăm. Ne facem planuri, investim timp și energie în ele, ne atașăm de persoane, iar când se întâmplă să nu fie cum am planificat, sau cum am sperat, să nu fie cum ne-am pregătit, deșii ne-am pregătit, avem două variante :
1️⃣ Lăsăm tristețea să ne acapareze atenția și energia.
2️⃣ „Fă rai din ce ai”, analizăm situația și scoatem ce e mai bun din ea, căutăm adânc în sertare și scoatem ingredientele pentru a pune din nou un zâmbet pe buze 😁 pentru a da culoare zilelor fără..


Am mai zis și repet, nu putem controla circumstanțele, dar cu siguranță putem controla cum ne raportăm la ele, iar dacă alegem să ne focusăm pe partea bună a lucrurilor, atunci vom avea parte de ele, poate nu cum le-am plănuit și gândit noi, dar mereu este loc de mai bine…Și uite așa, cireșele mele în loc să fie aruncate la întâmplare într-o compoziție și să facă parte dintr-o prăjitură, au ajuns în prim plan, frumos ornate și din plin savurate. Și ca să fie și educativ acest articol, nu doar pofticios, știați că :
🍒 Sursa excelentă de vitamina C, fibre și potasiu
🍒 Are un conținut ridicat de polifenoli, care oferă puternice proprietăți antioxidante și inflamatorii
🍒 Compușii din cireșe ajută în problema cu tulburările de somn, recuperarea cu ajutorul exercițiilor fizice și la simptomele artritei

Și nu uitați, mereu, dar mereu există un plan B, făcut sau nefăcut, ca să ne facă să zâmbim mai mult! 🤗😁🙃

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s