Categorii
Dezbatem și răzbatem

Cum scăpăm..?!

Corpul nostru, templul nostru.. Corpul nostru așa cum e el, e cartea noastră de vizită, fiind primul care ajută la crearea primei impresii atât pentru alții, cât și pentru noi înșine, atunci când ne privim în oglindă..

Na, nu știu de ce am început așa pompos, azi vreau doar să vă spun puțin despre perioada asta de vară, purtăm fuste, mergem la plajă, etc.. Deci ne trebuie pielea fină…cum scăpăm de părul nedorit? Știu, sunt nenumărate metode, cu efecte pe care toate ni le dorim, în funcție de ce ne dorim și așa mai departe.. Dar, pentru că ultima perioadă a fost cum a fost și am fost nevoite să ne facem toate cele acasă, pe cât posibil,ceea ce parcă ne-a antrenat puțin pentru situații neașteptate,accesul la saloane și la ultimele invonatii în materie de toate cele a fost limitat sau chiar deloc… Așa am ajuns și ne-am epilat acasă. Cum?
Vă zic eu cum fac asta acasă..având pielea foarte sensibilă și nesuportand durerea de nici un fel, am rămas la două variante, mult spus două, una fiind doar pentru ocazii speciale, pentru că doare, dar mai puțin. Cele două variante ar fi : lama de ras și epilatorul.

1. Epilatorul
Una dintre cele mai apreciate metode, mai ales că tehnologia a avansat foarte mult și îndepărtarea părului în acest fel nu mai este aproape deloc dureroasă.
De ce prefer folosirea epilatorului? Este un procedeu prin care firele de păr sunt îndepărtate complet, rezultatele se mențin timp de 2-3 săptămâni,și îl pot lua cu tine în bagajul de călătorie.
Cum procedezi? Înainte de a folosi epilatorul, pielea are nevoie de puțină “pregătire”, adică de un duș cald care să deschidă porii. Aparatul este simplu de folosit, acoperă o zonă destul de mare cu fiecare mișcare, dar nu este la fel de eficient dacă firele de păr sunt foarte scurte. Eu sincer folosesc epilatorul înainte de o vacanță sau vara când nu vreau să am problema scăpării de părul nedorit, prea des.


2. Lama de ras (neapărat pentru femei)
Lama e prietena mea cea mai bună de când mă știu, ușor și rapid de folosit, mă scoate mereu din încurcături,plus că este perfectă și inofensiva dacă ii cunoști regulile.
Cum procedezi?
Hidrateaza-ti pielea inainte de epilare, firul va putea fi taiat mult mai usor daca este umed si suplu.
Foloseste gel sau spuma de ras. Multe dintre noi suntem tentate să utilizam săpunul, dar produsele speciale conțin compuși a căror proprietate este de a favoriza hidratarea foliculilor (ceea ce va permite îndepărtarea mai eficientă a părului) de asemenea, reduc riscul de deshidratare.
Dacă situatia iti permite, epilează-te seara, pentru că in timpul nopții epiderma se va regenera si dimineata va fi perfect netedă, fără iritații. Plus, încearcă și folosește lama de ras special pentru femei, e altceva, e mai sigur și mai delicat.

♥️ https://estrid.com/gb/about-us/ ♥️
Și nu uita de îngrijirea pielii, cel mai bun sfat dat vreodată în Self-care este acela de a prevenii! ♥️

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s