Categorii
Dezbatem și răzbatem

Tabu sau nu

Cum ne îmbrăcăm atunci când ne dezbrăcăm?! Doamnelor noi nu ne dezbrăcăm, ne dezbracă ei, mai întâi de idei, apoi de inhibiții și într-un final, cum vrem noi, dacă vrem.. „Femeie, nu te dezbrăca, lasă-mi mie plăcerea asta!”…asta e în mintea fiecărui bărbat, bărbat adevărat 😉
Sunt friguroasă de fel, așa că înainte să mă dezbrac, neapărat trebuie să încălzesc atmosfera, motiv pentru care am început așa 🙂 Pentru că ce ne încălzește pe noi femeile mai bine, dacă nu iubirea unui bărbat?! Știu, sunt o romantică incurabilă 🤗
O femeie oricât de feminista, independentă, puternică ar fi, trebuie să recunoască importanța bărbatului în viața ei, așa a vrut Creatorul, ca cei doi să fie una. Dar destul, azi nu am să vorbesc despre ei.
Suntem femei și asta ne ocupă tot timpul. Femeia multifuncționala a secolului XXI abia dacă mai are timp să se dezbrace, dar și când o face…
Femeile sunt sexy de la mama natură, indiferent de formă, mărime, vârstă, toate îl au pe acel vino-ncoa în ele, pentru că asta înseamnă să fii sexy, să te simți confortabil în pielea ta, frumusețea izvorăște din interior și atitudinea e baza..


Dar sunt și momente când avem nevoie de puțin ajutor, un impuls care să ne dea o stare de bine. 😁
Și atunci cum facem? Vă spun eu, sau nu, nu vă spun, vă dau idei. (Femeile trebuie lăsate să facă ce vor! Nu să li se spună ce să facă!)
Accesoriile fac diferența, dar înainte de asta, momentele de self-care sunt foarte importante, relaxează-te în băi fierbinți cu spumă și lumânări, răsfață pielea cu arome hidratante, alege un parfum special pentru momentele când ai nevoie să te simți dezbrăcată de inhibiții, momentele intime trebuie să aibă aroma lor aparte. Mi-a șoptit o păsărică cum că cel mai senzual parfum la femei ar fi Jean Paul Gaultier Le Belle 2020 🤍

Corpul nostru, templul nostru, îmbracă-l frumos și dedesubt, atunci când nu îl vede nimeni. Punem prea mult aspect pe exterior și uităm că o lenjerie intimă roșie de exemplu poate face diferența stării de spirit, chiar dacă o știi numai tu și o vede numai cine trebuie. ❤️ Lenjerii intime de dantelă, așternuturi, accesorii de mătase, parfumuri seducătoare, orice femeie trebuie să le aibă și să le folosească, cât de des, nu păstrați nimic pentru ocazii speciale, fiecare zi este o ocazie specială! Suntem sexy pentru ei, dar hai să fim și pentru noi, cum ne îmbrăcăm atunci când ne dezbrăcăm, contează, nu ne definește, dar ne ajută să fim mai bune! 😉

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s