Categorii
Dezbatem și răzbatem

După 30 de ani..

M-am născut înainte de Revoluție, cu puțin doar.. Nu pot să îmi amintesc cum a fost, dar dintotdeauna mi-a plăcut să pun întrebări și să ascult povești despre. Am rămas cu ideea că pe vremuri, nu prea aveai libertate și nici resurse, decât foarte limitate.


Azi, în 2020, după 30 de ani de „libertate”, avem de toate, libertate, acces, tot ce vreți. Și totuși, mă trezesc în fiecare dimineață, aud în fiecare zi : asta nu e bun, ăsta e dăunător, ăsta nu e corect, ăsta nu e după tipar…..


Ce s-a schimbat? Cum s-a schimbat? Cum ne-am schimbat?

➡️De ce atunci când mănânc cu poftă o prăjitură, 3 din 5 persoane se vor uita la mine ca și cum am făcut ceva rău, comentariile vor începe să curgă automat :”vai, cum poți?”, „vai îngrașă!”, „vai ce ai să suferi”, etc. Acum 30 de ani nu auzeai așa ceva.

➡️De ce atunci când cineva ajunge acolo unde și-a propus, nu destinația este cea felicitată ci călătoria este contestată și pusă sub lupă 🔎, cum și când, nu de ce?! Am fost învățați să aspirăm spre mai bine, iar când o facem, e cu semn de întrebare!
Acum 30 de ani nu era așa.

➡️De ce atunci când se strică ceva, aruncăm? Nici măcar nu căutăm rezolvare, punem lupa pe problemă, căutând astfel cu orice preț să ne îndepărtăm de la a mai rezolva și alegem din start o nouă achiziție. Consumerismul a ajuns să pună stăpânire pe noi, inclusiv în relațiile cu ceilalți, nu doar material.

➡️De ce dacă ai carte, nu ai parte? Și ca să ai parte trebuie să mergi departe?! Atunci, pe vremea aia, învățai ca să ajungi cineva, să îți ajuți țara și familia ta să se mândrească cu asta! Acum, cu cât ești mai departe de țară, ajuți mai mult și poți deveni mai bine.

Sunt niște exemple banale,lista ar putea continua și dezvolta, dar mă opresc aici. De ce? Pentru că nu vreau să acord prea mult timp problemei, fug în căutarea soluției și mă agăț de ea! Și da, mănânc câtă prăjitură vreau, când vreau, mie îmi dă energie, kilogramele ți le las ție! 😁

Nu mai arunca, repară!
Nu mai renunța, luptă!
Nu mai pleca, rămâi!

După 30 de ani de libertate, suntem mai puțin liberi ca oricând.. Prea mult NU și prea puțin DE CE NU…

TO BE CONTINUED…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s