Categorii
Dezbatem și răzbatem

Darul de a fi mamă

Înainte să devin mamă pentru prima dată, un moment unic și mirific, recunosc că eram destul de speriată de acest lucru. Speriată deoarece cu majoritatea mămicilor cu care vorbești îți vor spune cât de greu este să fii mămică, cum nu reușești să îți bei cafeaua, cum nu mai ai timp să te îngrijești și multe alte lucruri pe care trebuie să le lași deoparte pentru a putea crește minunatele creaturi.


Ei bine când s-a născut primul copil, mi-am dat seama că lucrurile nu stau deloc așa, ai timp de toate dacă te relaxezi. Cu primul copil pur și simplu nici nu simțeam că am copil, nu prea am avut parte de nopți nedormite, am avut parte de un copil „cuminte” cum ar spune majoritatea persoanelor, dar totul s-a schimbat în momentul în care am născut gemeni și m-am întors acasă. Îmi aduc aminte cât de copleșită mă simțeam de situație și credeam că nu voi face față niciodată acestei minuni care s-a produs în viața mea și anume faptul de a fi mamica a trei minunați copii.


Parentajul cu primul copil a fost unul bazat mai mult pe instinct, încercând cât mai mult să îl las să descopere lumea fără a mă împotrivi dorinței lui de explorare, dar în momentul în care au apărut gemenii, mi-a fost destul de greu să gestionez situația, cel puțin în primele luni, așa că m-am hotărât să mă înscriu la facultate la pedagogia învățământului primar și preșcolar pentru a afla cât mai multe despre psihicul uman și dezvoltarea copiilor. Toate informațiile m-au ajutat foarte mult în relația cu copii mei, deoarece m-au ajutat să mă cunosc mai mult pe mine și să îmi rezolv traumele mele și să le înțeleg mai mult nevoile copiilor.


Acum urmez un curs online de parenting și încă mai sunt lucruri noi de învățat. Consider că darul de a fi mamă, te ajută să devii un om mai bun, te ajută să te vindeci și să îți împingi limitele din ce în ce mai mult. După aproape patru ani de experiență de mămică pot să spun că sunt câteva lucruri care ar trebui să le știe orice mămică sau viitoare mămică:


Să fii mamă nu e greu! Asta e un lucru pe care lumea o repetă la infinit, iar dacă ajungi să crezi asta și să pornești de la premisa asta, o să îți fie al naibii de greu și nu vei face față. Să fii mamă este un dar, prin care poți să îți trăiești din nou copilăria, poți să râzi din toată inima și să crești alături de o nouă ființă, ființă care cândva a fost parte din tine. Da, sunt momente în care este greu, dar sunt doar momente, pe care le întâmpini și la job și în orice alt punct al vieții.


Copiii nu sunt răi! Ce mă deranjează cel mai mult este ca atunci când un copil plânge sau nu ascultă ceea ce îi spun părinții/adulții acel copil automat este etichetat ca fiind rău. Dar știi care este adevărul? Rău ești tu pentru că nu îl poți privii ca pe o ființă umană, care are nevoi și simte. Copilul nu este rău, adultul de lângă el nu este capabil să îl înțeleagă și să îl facă să înțeleagă și pe copil situația prin care trece! Până dobândește limbajul singurul mod în care îți poate spune că este ceva neînregulă cu el este plânsul. Copilul nu trebuie lăsat să plângă până adoarme și nu trebuie lăsat să plângă pentru „a face plămâni” , dacă vrei să îți traumatizezi copilul încă din fașă, acesta este un mod bun să o faci. Dacă tu ai plânge și nu te-ar consola nimeni, te-ai simți într-un mediu de încredere?

Cursurile de parenting sunt esențiale! Eu le-aș considera chiar obligatorii! Chiar dacă o să ai persoane care își oferă sprijinul și ajutorul, soacra/mamă/soră, cel mai bine ar fi să asculți sfatul unei persoane avizate în acest domeniu. Psihologia a evoluat extrem de mult în ultimii 25 de ani, iar sfaturile mamei/soacrei oricât de bine intenționate ar fi, e posibil să nu fie cele mai bune atunci când vine vorba de creșterea copilului.

De Pasca Ioana

Doar un om în căutarea celei mai bune versiuni ale sale

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s