Categorii
Dezbatem și răzbatem

Gânduri și cuvinte

Legea celor 17 secunde (Legea atracției) spune că menţinerea concentrării asupra unui gând, timp de 17 secunde, fără a-l bloca cu alt gând, va aduce lângă gândul nostru iniţial un altul de exact acceași formă, mărime, ton sau vibraţie. După 17 secunde, aceste două gânduri identice se vor combina, iar energia rezultată din „combustia” lor se va manifesta în noi sub formă de entuziasm sau interes. Cele două gânduri devin unul, mai mare, mai evoluat, cu o vibraţie mai înaltă. Dacă menținem concentrarea încă 17 secunde, la secunda 34, gândul nostru rezultat din cele două, va atrage un alt gând, cu o și mai mare vibrație. Putem face asta până la secunda 64, astfel că gandul final va avea o vibrație uluitoare care, la figurat fie spus, poate muta munții din loc, dar, concret, poate avea un mare efect asupra manifestării fizice.

E început de lună, început de sezon nou și vai binecuvântați suntem noi cei care am ajuns aici! Orice început aduce cu sine ceva nou! New mindset este scopul meu pentru această toamnă 🍂
Îmi doresc să atrag tot ceea ce am nevoie, îmi doresc să fiu ceea ce au nevoie cei din jurul meu, îmi doresc să fiu un punct de reper, îmi doresc să dăruiesc iubire, îmi doresc să primesc iubire, îmi doresc să descopăr bunătatea în oameni, îmi doresc să devin cea mai bună versiune a mea, îmi doresc să văd lumea, îmi doresc să ofer lumii lumină…
Și lista ar putea continua…
Dar să dăm rând lucrurilor să se întâmple la vremea potrivită. Important e să îți dorești, astfel atragi ceea ce trebuie.. Începe prin a spune cu voce tare, prin a recunoaște puterea cuvintelor!


Dacă toate cuvintele pe care le folosești într-o zi ar apărea pe pielea ta, ca niște tatuaje la vedere ai fi mai atentă la tot ce exprimi? Ți-ai dori să ai corpul acoperit în poeme de iubire, cuvinte care vindecă, mângâie, încurajează, motivează și inspiră?
Puterea cuvintelor și legea atracției există, începe să ți le șoptești zi de zi, să scrii sau să reciți poezii, treci mai ușor prin viață, dacă dai o șansă, gândurilor și dorințelor tale, să devină realitate.

Dacă suntem ceea ce mâncăm, trăim ceea ce gândim, primim ceea ce oferim, atunci hai să facem în așa fel încât legea atracției să fie de partea noastră!! Începe cu un gând 💭 🗯️🤍

6 răspunsuri la “Gânduri și cuvinte”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s