În alți ani, am fost la petreceri. Am dansat până dimineața sau am stat noaptea întreagă cu ochii la artificii, împreună cu prietenii. Mi-am pus de fiecare dată o dorință la 12 noaptea, pe care de multe ori am uitat-o până dimineața. Am purtat ceva roșu, am spart un pahar, am băut șampanie…. Dar anul acesta va fi altfel.. Nu pentru că trăim în 2020, ci pentru că.. Este deja altfel. În primul rând, vom rămâne acasă. Eu, cu soțul meu ( care încă n-a obosit să-mi facă viața minunată 😋), Vom găti ceva împreună. Vom bea șampanie (posibil dinaia pentru copii), ne vom pune câte o dorință înainte de miezul nopții, și ne vom bucura de fiecare secundă, simplă și neprețuită, care înnoadă în acea noapte trecutul de viitor. Speranțe pentru 2021? O mulțime. Dar toate la timpul lor. Poți totuși să îți așezi niște gânduri despre 2020, mai exact cu ce ai rămas din el, așa cum ne povestește și Ioana în articolul ei (vezi aici). 😉
Până atunci, furăm un sărut sub vâsc, la miez de noapte și ne încarcăm de gânduri bune. Și la fel îți doresc să faci și tu.. Măcar ultima parte, dacă ai alte planuri în rest. Următorul an să îți fie fericit și plin cu de toate (cele bune)! 🙏💋

Un 2021 cat mai bun si fericit! Mai reusit decat acesta care tocmai se incheie.
Numai bine! 🙂
ApreciazăApreciază