În fața oglinzii

Stând așa în pat și „scroll-uind” telefonul, mi-a sărit în ochi un articol tip reclamă ( că deh, e plin de ele pe paginile de socializare😅).. : ” cum să ștergi de pe față 5 ani”. Nu văzusem o problemă în asta atâta vreme cât erau niște mici trucuri de reținut, relativ eficiente. Ce m-a făcut să mă opresc puțin la articol a fost întrebarea care îmi tot ticăia pe la urechi: ” Pe care 5 ani să îi alung”? Să șterg niște ani din viață, doar să par mai tânără? Dar eu nu vreau să șterg nimic. Doar aș face niște rectificări pe ici pe colo, dar nimic cu însemnătate. Toate câte le-am trecut, au fost doar lucruri, momente și trăiri care m-au construit. Sunt ceea ce sunt datorită lor. Numărul anilor înseamnă victorie. Chiar dacă unele momente mi-au așezat doar câteva riduri, au fost ani frumoși, fiecare cu momentul potrivit sau mai puțin potrivit.
Eu una sunt mândră de anii mei și am învățat în ultima vreme, că merită orice moment trăit calitativ, ca să fie cantitativ. Cred că fiecare avem un moment în viață în care realizăm că lupta pentru tinerețe nu o ducem doar în fața oglinzii! 😉
Frumusețea vine din interior, iar dacă te privești în oglindă, tu ce vârstă ai?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Un site web WordPress.com.

SUS ↑

%d blogeri au apreciat: