Cuvinte pentru suflet

Mi-amintesc prima dată când am scris. A fost acum câțiva ani buni. Vreo 8 la număr. Fiecare cuvânt a fost notat din suflet și pentru suflet! La început, frica s-a semnalat din plin. Frica de cuvinte, de înțelesuri, de „ce va zice lumea”.
Apoi mi-am învățat în timp lecția: lumea va zice oricum ce nu va fi pe placul tău, pentru că așa suntem unii făcuți. Așa că, frica s-a transformat în entuziasm. Iar timpul a decis ca ceea ce scriu să fie cu răsplată. Ce răsplată? Emoțiile și trăirile, evident. Cele pe care am reușit să le transmit prin graiul scris, ție!
Am multe încă de învățat și admirat.
Noi, ca indivizi, mai avem multe de învățat și demonstrat.
N-am să îmi cer scuze că scriu, sau pentru conținut, fie că îți place sau nu. Ești liber să alegi dacă mă citești sau dai pagina mai departe. Îmi asum ceea ce fac, și o fac cu drag, pentru că asta mă definește.
Așa că, încercă să vezi ce TU ești, nu ceea ce te transformi sau copiezi. Copiază bunătatea, grija față de pământ, sinceritatea. Nu fura conturi și distruge munca altuia!
Fură zâmbete și construiește o fericire pe care să o împărți cu alții! Pentru că știi ce? Oricât de greu ne vine să credem, mai există oameni minunați de cunoscut.
Până la noi cuvinte, Fii Bun! 🌈💋🌼🙏

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Un site web WordPress.com.

SUS ↑

%d blogeri au apreciat: