Curățenie În Tandem

Mult-așteptata (sau nu😜) curățenie de primăvară se instalează cu tupeu în confortul casei fiecăruia. Iar ca totul să ajungă în perfectă ordine și disciplină în locuință, trebuie să ne ocupăm și de igienizarea sufletească.

Și pentru că îmi place să mă țin de provocări, le fac pe amândouă în tandem. Cu un jazz în surdină, prăfuiesc pervazul și îmi arunc din cap ideile de iarnă rămase mici.

Cum pot să le fac pe amândouă? Cu grijă și cu atenție 😜. Încep prin a-mi organiza tot ce e de făcut, cu un mind-map. Nu, nu e nici un fel de aplicație sau manuscris, e doar spatele facturilor pe care îmi schițez cu pixul așa în fuga de dimineață, planurile pe ziua în curs.

Cu un copil mic, curățenia WoW sau casa în deplină ordine, nu sunt cu siguranță pe podiumul dimineților sau zilelor perfecte. De aceea fac totul deodată 🙈. E haosul meu organizat.

Problema cea mai mare apare atunci când toată casa vrea la circ. Și nu mă refer la „sportul” în sine, ci la transformat încăperile în cort de spectacol. Pernițe uscat-umede pe parchet, ( că blanoșii așa adoră să mănânce), carbonara pe covor,( că bebelina crede că merge de minune cu boabele cățeilor). Și uite așa mă conving să fac ocolul pământului, fără întoarcere 🙈😅. Când să îmi caut bilete, hop, mă salvează vecina cu „fii atentă cu ce cureți mai bine și nu pierzi timp”. Zic „hopaaaa, ce la fix mă salvează o tehnologie inovatoare.”

📸 Kaercher.com/ro

Chiar aveam nevoie de un mop electric, și spun (cu rușine) și mâna pe inimă, că la 30+ nu știam că este așa ceva. No, hai, aruncați cu roșii în mine. Nu-i bai, că le curăț rapid cu vreun produs-minune de la Kärcher 😁. Un mop care să și aspire? Bine, aparate de curățat inovatoare, 1-0 pentru voi. Colțuri și margini curățate fără efort? Exact ceea ce îmi doresc. Cu siguranță îl pregătesc pe „domnul” mop pe lista de cumpărături.

📸 Kaercher.com/ro

Așa, sigur îmi va rămâne câteva ore să-i gătesc ceva la aburi, bebelinei. Între timp, cred că am să trag un ochi la aspiratorul de geamuri. Pe tine nu te enervează când te îndoi și dezdoi acolo cu nu știu ce „mega” soluție de spălat termopane, și degeaba? Ba rămân urme, ba nu ajungi. Ei, se pare că îmi cam trage cu ochiul aspiratorul ăsta. Ușor și silențios, nu mai rămân urme pe geam și nici nu mă văd vecinii, jumătate întinsă peste balcon😅. Cei de la Kärcher au făcut o treabă taaaaare bună, îmbinând utilul cu plăcutul.

📸Kaercher.com/ro

E clar că am să împachetez soluțiile de curățare din vechiul sezon, și am să mă pun rapid pe un shopping on-line. Bine, bine, asta după ce îmi sortez hainele din sezonul trecut și mă asigur că depozitarea lor îmi va păstra totuși puțină libertate😁.

Dar înainte de toate acestea, trebuie făcut un inventar. Atât în case, cât și în suflete. Să-ţi păstrezi emoțiile, și să arunci negativismul care atârnă. Înlătură izbucnirile, și după ce ai aspirat bine fiecare colț din inimă, împrospătează aerul cu bucurii date celorlalți. Poate că ultimele luni nu au fost cele mai bune din ultimii zece ani, dar primăvara vine mereu, fără doar și poate, cu un must-have de curățenie, atât în case, cât și pe suflete!

Primăvărează-te! 🌺🌈

Acest articol a fost scris pentru Competiția Spring SuperBlog 2021

2 gânduri despre „Curățenie În Tandem

Adăugă-le pe ale tale

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Un site web WordPress.com.

SUS ↑

<span>%d</span> blogeri au apreciat: