Cum să fii persoană matinală

Cine se scoală de dimineață, departe ajunge..zice proverbul. Ei, na… cel mai departe era la mine maxim bucătăria, și acolo pe pipăite, pentru că nu sunt o persoană matinală deloc. Îmi place să am siesta mea de dimineață fără să fiu întreruptă.

Dar când ajungi să te împarți între două joburi și timp cu familia, trezitul de dimineață e un ” must „.

Știam că trebuie să mă adaptez situației, așa că am început să îmi fac planurile matinale, în câțiva pași.

Rutina, bat-o vina

Cel mai bun pas să devin o persoană matinală este rutina.
Paranteză: a nu se confunda rutina cu monotonia, pentru că am întâlnit asta în ultima vreme.

Creierul nostru funcționează după o anumită rutină, organizare, ca să-i zic așa. Dacă i se dă trezirea la 10 în fiecare zi, obișnuința va face să poți ”  funcționa” normal doar de la acea oră. Așa că, am pus primul plan în aplicare. Fiind obligată să mă trezesc foarte devreme, am pregătit alarma în fiecare zi, timp de câteva zile. M-am trezit zi de zi la aceeași oră, chiar dacă nu aveam nimic special de făcut. Doar pentru a’mi obișnui piticii de pe creier să se dea jos din pat 😅.

Muzica e cheia

Știm că muzica înseamnă viață. Indiferent de gustul sau ritmul ei, muzica pune în mișcare simțurile, trăirile ..

Așa că, cel mai bun mod de a te trezi rapid, e să dai drumul la muzică 😋. Și cum obișnuiesc să mănânc vintage pe pâine, îmi încep diminețile cu noua mea „jucărie” 😁. Clasicul, nu se demodează, v-am spus, nu?😏

Dulcele mult aduce

Mai exact, energia ți-o aduce. Orice fel de noapte ai avut, fie că ai petrecut-o cu prieteni, citind, sau butonând rețelele de socializare, ceva dulce de cu ‘neață, rapid te pune pe picioare. Acompaniezi totul cu o cafea, și tadaaaam! Nici că-ți pasă că e 5 dimineața 😅.

Important este să nu dai vina pe factori externi, când e nevoie să fii matinal. Atâta vreme cât te trezești mulțumind că ai o nouă zi în față, plină de speranțe, totul va merge ca uns.

Tu ești persoană matinală?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Un site web WordPress.com.

SUS ↑

%d blogeri au apreciat: